Zilele în care stăm acasă pot fi un prilej pentru a descoperi noi informații interesante, pentru a ne bucura de artă, și pentru a ne exersa pasiunea pentru dans! În primul articol, am anunțat o prezență mult mai activă în mediul online a studioului nostru. Astfel, Ruxandra Ballet Studio vă propune o listă de activități care sunt acum disponibile la un click distanță! De asemenea, vă încurajăm să împărtășiți în comentarii și alte activități online din sfera culturală:
BALET
- Opera Comică pentru Copii din București trasmite gratuit pe pagina oficială de Facebook mini-spectacole, discuții cu artiști. De asemenea, a fost lansată recent aplicația Opera Comică.
- Opera Naționala București a deschis colecția Seri de Operă Online.
- Spectacolele Operei Naţionale din Cluj și ale Operei Naționale Iași sunt transmise online.
- Pe pagina Teatrului de Balet Sibiu, puteți să urmăriți difuzarea integrală a unor spectacole de balet, precum „Lacul lebedelor” sau „Baiadera”.
TEATRU
- Teatrul de Animaţie Ţăndărică a început să-și transmită gratuit, pe pagina de Facebook spectacolele din repertoriul propriu pentru copii.
- Și spectacolele Teatrului Ion Creangă se văd online.
DE CITIT
- Pentru a descoperi noi informații și activități din lumea dansului, puteți accesa revista online Ballet Magazine România.
- Puteți în continuare să comandați cartea de balet „Micuța Balerină – Activități creative de balet: 5-9 ani” (Ediție tipărită, 2019)! Cartea oferă o oportunitate deosebită pentru fiecare copil să descopere prin joc și imaginație minunatul univers al baletului.
DE EXERSAT
- La Itsy Bitsy FM, în fiecare dimineață, de la ora 9:05, avem programul #FacemSportAcasa alaturi de kinetoterapeuții de la Kinetobebe.
- Nu în ultimul rând, pentru activități practice și de creativitate, vă puteți inspira de pe site-urile http://www.supercoloring.com/ro/coloring-pages/balerina-1 sau http://www.itsybitsy.ro/balerine-din-hartie/
Până la următoarea întâlnire, vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook a studioului și să ne lăsați o apreciere. Rămâneți în contact cu profesorii voștri și cu comunitatea de balet prin numeroasele platforme online puse la dispoziție.
Vă doresc multă inspirație și spor la mișcare!
– Ruxandra Petrea