Recent, am citit un chestionar în care erau intrebati diverși oameni dacă pot să îmi descrie activitatea lor profesională în general. S-a ajuns la consensul acestor două categorii:
- Oamenii nu înțeleg scopul exact al meseriei lor.
- Oameni deja au început să conștientizeze ce presupune aceasta și caută sfaturi ori încearcă să își împărtășească experiențe profestionale cu prieteni/cunoștințe din același domeniu.
PERCEPȚIA
Când le împărtășesc oamenilor despre ce fac eu, foarte rar sunt întrebată de sfaturi sau confidențe ale meseriei, sau chiar ce preaupune aceasta. Totuși, inevitabil voi fi asaltată de diverse opinii și povești legate de cariera mea. Majoritatea acestora spun experiețe personale despre membri ai familiei implicați în sistemul de învățământ și despre opiniile aberante despre cum ei ar trebui să își desfășoare activitatea de profesor, sau comentarii despre articole revoltătoare privind calitatea învățământului.
Spre deosebire de alte cariere, a fi profesor este una vitală și recunoscută în acest sens. Aproape toată populația a urmat cursuri școlare și au avut interacțiune cu diferite tipuri de profesori.
Oamenii în general nu mai concep profesorii ca pe o sursă de informații și sfaturi viabile. Accest lucru indică faptul că, spre deosebire de alte meserii (chiar și cele fără un prestigiu răsunător), meseria de profesor a stagnat, metodele fiind cele de acum 15-20 de ani; se consideră că profesorii nu dispun de suficient tact pedagogic de a îndeplini o favoare. În completare, foarte multe răspunsuri gravitează în jurul ideii conform căreia această carieră este numai caritabilă
Sau că aceasta este un fel de sacrificiu unei cauze nobile.
Data viitoare când veți vorbi cu un profesor, întrebați-l de ce a ales această meserie. Întrebați-l despre ”strategiile” de a capta atenția elevilor, sau despre un proiect recent al elevilor săi pe care l-a coordonat și care i-a adus satisfacție profesională. Puteți să îi solicitați un sfat legat de un aspect aș educației propriilor copii . Solicitați-i opinia despre noile resurse tehnologizate de educație sau despre metodele alternative și cu mult mai interactive de a învăța.
Dacă acum considerați că sugestiile sale sunt valabile, cereți-i o favoare: rugați-l să vă trimită aceste resurse pe email sau pur și simplu sa ia notițe!
Realitatea
A fi profesor nu este ceva de acum 20 de ani. Se așteaptă de la aceștia să aibă o percepție foarte clară asupra materiei elevilor, să integreze tehnologia, să își aducă metoda la standarde internaționale și să fie deschiși în ceea ce privește metodele de învățare alternative care facilitează înțelegerea elevilor, în timp ce, de asemenea trebuie să fie prezent la cursuri, să aibă grijă de elevi, să rezolve conflicte, să verifice progresul acestora, toate acestea asigurându-se că toți studenții lui învață .
Ei trebuie să se implice activ în comunitate, creând relații de parteneriat și navigând în apele tulburi ale relațiilor intrapersonale. Tendința profesorilor este de a fi supra-educați (de obicei pe ”independența” lor financiară), iar certificatul acestora depinde de învățarea permanentă. Această carieră în momentul respectiv este la fel de solicitantă și intensă din punct de vedere profesional ca și restul meseriilor.
Cea mai eficientă metodă de a aprecia un profesor este de a înțelege imensul efort pe care îl depunde în munca sa și nivelul foarte ridicat de expertiză care le permite să împărtășească aspectele pozitive și prefesionale ale carierei personale. De foarte multe ori, ne focusăm atenția pe negativitatea care învăluie această profesie în media, iar conversația se îndreaptă între condițiile de muncp, probleme legate de colectiv, dificultăți sindicale/formale care diminuează controlul și reprimă individualitatea profesorilor. Cea mai bună variantă de a fi recunoscător unui profesor este de a-i trata în conformitate cu drumul profesional de vârf pe care îl parcurg cu dăruire și seriozitate, și pentru care depun efortul de a-l duce până la capăt către succes.
