Precizie. Putere silențioasă. Rezistență controlată. Susținere imperială. Dansatorii inițiați în stilul Vaganova sunt ușor de identificat: tehnica lor este asimilată în totalitate, iar corpurile lor par a ”respira” mișcarea clasică- toate acestea ca rezultat al anilor de antrenament în această clasă. Dar cine este femeia care a pregătit scena pentru acesti dansatori ? Desigur, a fost o altă balerină de origine rusă, Agrippina Vaganova, care a reușit să revoluționeze arta baletului prin tehnica ce-i poartă numele.
Privind retrospectiv…
Vaganova a promovat Școala de Balet Imperială din St. Petersburg, în 1887 (Compania și școala ei afiliată sunt acum cunoscute în Statele Unite drept Kirov Ballet și the Vaganova Academy of Ballet, iar în Rusia, sunt cunoscute drept Maryinsky). A dansat în cadrul Baletului Imperial în timp ce Marius Petipa a fost maestrul de balet al companiei, dar după nouă ani, a părăsit scena pentru sala de balet. Prima ei elevă care a primit recunoaștere internațională a fost Marina Semenova, urmându-i Galina Ulanova, Irina Kolpakova și multe alte balerine rusoaice care și-au șlefuit talentul în sala de balet a Agrippinei. În prezent, multe școli au la bază sistemul de antrenament Vaganova, cea mai proeminentă instituție fiind Academnmia de Balet Vaganova din St. Petersburg și școala afiliată, Academia de Balet Kirov din Washington, DC.
Yuri Grigoriev, a cărui școală din L.A antrenează elevi dansatori în stilul inconfundabil Vaganova, a fost anternat de către Nicolai Tarasov, un contemporan faimos cu Vaganova, la Academia Bolshoi din Moscova. Acesta afirmă că ”Vaganova a fost cu adevărat sclipitoare. A reușit să ia cel mai bună pregătire tehnică a acelor vremuri și și-a pus amprenta individuală și definitivă”.
Tehnica
Ca balerină, Vaganova a fost distinsă pentru săriturile ei impresionante și tehnica elegantă, însă singura lacună a carierei era lipsa de expresivitate emoțională transpusă în dans. Acest reper critic a influențat relația dintre complexitatea pozițiilor picioarelor și expresivitatea artistică – elemente care definesc această tehnică. Vaganova a incorporat o progresie clară a dificultății între clase. A fost caracterizată de o atenție deosebită pentru detalii, ajungând aproape un impuls obsesiv. ”Avea un lucru special pe care se baza în fiecare zi să îl perfecționeze”, spune Grigoriev ”Ea putea să exerseze la bara de balet și o lună întreagă”. În momentul în care identifica un punct slab al tehnicii, încerca să îl corecteze revenind la bară. Construirea rezistenței înseamnărepetiție, repetiție, repetiție- nicio coregrafie până când toate detaliile constituiau un nucleu puternic. Aici sunt câteva dintre lucrurile pe care Vaganova a insistat întotdeauna:
Tendu:
Vaganova considera că acest pas de bază reprezintă fundația întregii artă a baletului clasic. ”Unul dinter profesorii mei din St. Petersburg ar afirma că poți face o disertație numai despre tendu, și poți sesiza cum influențează întregul antrenament”, remarcă Grigoriev. Piciorul lasă o primă poziție perfectă, alunecând cu vârful piciorului și continuându-se armonios cu călcâiul.
Épaulement:
”Épaulementul Vaganovei este caracterizat de formele armonioase descrise de către trunchi, brațe, cap, chiar și de direcția privirii” afirmă Edward Ellison, directorul artistic al Ellison Ballet-Professional Training Program din NYC care a studiat pedagogia la Școala Vaganova. Acesta consideră că cele mai proemimente caracteristici ale tehnicii Vaganova sunt balansul sculptural creat de epaulement și expresivitatea completată de expansivitate a port-de-bras-ului. Focusarea asupra unui Épaulement clar nu numai consolidează o tehnică puternică, ci și ajută dansatorii să evolueaze din punct de vedere stilistic. De asemenea, începerea cu un port de bras bine definit conferă dansatorului o bază solidă cu scopul de a oferi loc expansiunii pieptului și libertatea mișcării brațelor.
Săriturile:
Pentru că această parte era una dintre preferatele ei, atenția Vaganovei era în mod natural fixată pe ballon. Sincronizarea port-de-bras-ului cu mișcarea picioarelor creează sărituri explozive, în timp ce demi-pliée-ul inițial reapare cu scopul de a-i oferi dansatorului putere de lansare și o aterizare stabilă.”Deși sunt cunoscute pentru frumusețea lor elegantă, brațele nu se limitează la întrebuințările strict estetice” spune Ellinson. ”Au fost studiate îndeajuns pentru a fi și funcționale/practice”. Brațele ar trebui întotdeauna să definească clar pozițiile și să se coordoneze cu mișcările de picioare. De exemplu, în grand jeté, brațele descriu intenționat prima poziție și se ridică în același timp cu bătaia picioarelor, înclinând corpul în față. Aterizarea în arabesque este ancorată de către brațe, în timp ce linia arabesque-ului se finalizează cu un plié al genunchiului din față.
Procesul unic prin care Vaganova a incorporat elita mișcărilor în dezvoltarea tehnicii ei nu s-a oprit încă – odată cu recunoașterea globală, inevitabil sunt aduse noi influențe stilistice. În timp ce semnătura originală Vaganova poate fi aplicată în cazul multor (sau chiar tuturor) tehnicilor de balet clasic, este important de precizat că diferite stiluri, de la Cecchetti sau Bournonville , s-au influențat unul pe celălalt. Și, în prezent, mulți directori artistici nu doresc să vadă în trupa lor predispoziția către un singur stil; mai degrabă, ar fi impresionați de baza fundamentată a unui amenstec omogen de stiluri. Chiar și pentru dansatorii care doresc să aparțină unei companii de balet clasei, abilitatea de a explora orice gen, de la clasic la contemporan, este imperios necesară. Așadar, devine din ce în ce mai greu de a delimita stilurile de balet fundamentale, însă filozofia deschizătoare de noi căi de explorare a Vaganovei, insistența și atenția asupra sălilor de studiu unde fiecare pas este semnificativ- acestea sunt caracteristicile care vor imortaliza întotdeauna această tehnică.
