De 1 iunie, m-am gândit că este foarte nimerit să vă împărtășesc un subiect foarte drag mie, și anume lumea copilăriei cu tot ce aparține: familia, joaca, imaginația fără limite. Cine sunt protagoniștii? Desigur, copiii!
Lumea copilăriei este de multe ori un subiect pentru filmele muzicale, mai bine cunoscute drept „Musicaluri”. 🌈💃💐Prin musical înțelegem un gen de film, în care mai multe melodii cântate de personaje sunt reprezentate și prin coregrafii inspirate.
În forma cinematografică, atenția ne este centrată pe combinația de muzică și dans, cântec sau coregrafie în care se evidențiază copii-artiști sau steluțe ale dansului. Astfel, vă invit să descoperim patru dintre cele mai frumoase musicaluri inspirate din copilărie:
1. „Sunetul muzicii” (The Sound of Music, 1965)
Considerat unul dintre cele mai bune musicaluri realizate vreodată, ,,Sunetul muzicii ’’ 🎹este bazat pe memoriile Mariei von Trapp, care au inspirat filmul omonim. Acesta prezintă povestea unei tinere autriece a anilor 30, care este trimisă de călugărițe să îndeplinească rolul de guvernantă a celor șapte copii ai căpitanului Georg Von Trapp care, văduv fiind și mai mereu plecat, nu poate face față singur educației copiilor săi. La început, Maria este întâmpinată cu ostilitate însă pe parcurs, reușește să îi cucerească cu buna ei dispoziție si amabilitate și mai mult – le deschide copiilor și tatălui gustul pentru muzică, dans și aventură!
Recomandăm această poveste datorită faptului că pune în prim-plan legătura puternică dintre părinți și copii. Mai mult decât atât, vă asigurăm că veți rămâne în minte cu peisajele faimoase din munții Alpi, dar și cu minunatele cântele ale filmului precum „Do-Re-Mi” sau „My Favourite Things”.
2. „Vrăjitorul din Oz” (The Wizard of Oz, 1939)
Este un musical-fantastic american bazat pe povestea „The Wonderful Wizard of Oz”, scrisă de L. Frank Baum. Musicalul prezintă povestea unei fete pe nume Dorothy, care a fost îndepărtată din orașul natal, Kansas, de o tornadă și transportată într-un loc ciudat numit Oz. Filmul îmbină povestea fantezistă, cu cântece, decor impresionant și secvențe de acțiune animată. Pe drumul către castelul vrăjitorului din OZ, Dorothy se întâlnește cu Scarecrow (Sperietoarea de ciori), Tin Man (Omul de tinichea) și un Leu laș, care îi devin prieteni de nădejde.
Acest musical este o aventură clasică presărată cu melodii memorabile (cine nu poate fredona celebra 🌈 „Somewhere Over the Rainbow” 🌈) pe care copiii o vor iubi și spectatorii de vârste mai mare vor fi fascinați și acum, la opt decenii de la premieră.
3. „Mary Poppins” (1964)
Supercalifragilistic….sau cel mai faimos cuvânt din istoria filmului care nu este găsit în niciun dicționar! El aparține lui Mary Poppins, cea mai simpatică guvernantă care a existat vreodată, interpretată într-o manieră unică de Julie Andrews! Povestea lui Mary Poppins este fascinantă întrucât ea este un fel de super-dădacă ce îi cucerește pe năzbâtioșii copii ai bancherului Banks cu puterile sale magice și cu personalitea ei creativă;
Astfel, dădaca închipuită de P.L Travers, avea să se transforme într-un fenomen cinematgrafic unic pentru Disney și pentru filmele de musical.
Haideți să învățăm împreună coregrafia pe muzica celebrului 💃„Supercalifragilisticexpialidocious”!
4. Anastasia (1997)
Este un musical de animație american, inspirat de versiunea mai veche a filmului din 1956, ce poartă același titlu. Acțiunea se bazează pe legenda în care Anastasia, fiica mea mai tânără a ultimului țar al Rusiei, a supraviețuit destinului tragic pe care l-a avut familia sa, plecând pentru a-și căuta singura rudă ce locuia în Paris. Împreună cu o bandă eroică de tovarăși, protagonista se confruntă cu personajul negativ, Rasputin, iar odată ajunși în „orașul luminilor”, Anastasia își revendică pe drept destinul de Prințesă.
Poate una dintre scenele cele mai memorabile ale acestui musical este scena dansului în fosta sală de baluri ale regalității, pe muzica „Once Upon a December”.
Ce va fi în viitor pentru industria de musicaluri? Cu siguranță, alte noi producții, pentru că, atâta timp cât oamenii vor avea de spus povești pe muzică 🎹 și descrise prin coregrafii, 💃 acest gen va dăinui mult timp.
Așadar, de fiecare dacă când vom alege musicaluri clasice ce au ca protagoniști copiii, amintiți-vă că următoarele momente pe care le veți petrece vor fi unice și vi se vor întipări în minte și suflet pentru mult timp!
La multi ani, dragi copii! 🌈💃💐Voi sunteti curcubeul vietii noastre!